Forumul Anual SUERD este evenimentul marcant al oricărei Președinții SUERD.

Cea de-a opta ediție a Forumului Anual se va desfășura între 27 și 28 iunie 2019 la Palatul Parlamentului, la București ca eveniment-cheie al Președinției române la SUERD și va fi organizat de România împreună cu Comisia Europeană și Programul Transnațional Dunărea.

În cadrul celui de-al 8-lea Forum SUERD, desfășurat sub moto-ul: „Coeziune pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării”, vor fi abordate mai multe teme de interes pentru dezvoltarea durabilă a regiunii dunărene: transporturi (conectivitate și mobilitate în regiune), economie (stimularea dezvoltării clusterelor), mediu, turism, legăturile dintre SUERD și politicile post2020 ale UE, cu accent pe posibilitatea creării de sinergii între obiectivele strategiilor macro-regionale și programele și politicile UE post2020 și legăturile SUERD cu programele operaționale mainstream ale UE și noua Politică de Coeziune.

La lucrările Forumului Anual participă înalți oficiali europeni, demnitari din statele membre SUERD și ai instituțiilor europene de profil, miniștri, coordonatori naționali și de arii prioritare SUERD, autorități publice centrale cu responsabilități în implementarea obiectivelor Ariilor Prioritare ale SUERD, membrii Grupului de Lucru Interministerial (GLI), reprezentanți ai Autorităților Publice Locale (APL), ai mediului academic și de afaceri, ai societății civile, precum și conducerea și reprezentanți ai Parlamentului și ai Administrației Prezidențiale, după caz. Puteți accesa aici agenda evenimentului.

Lucrările Forumului Anual vor fi deschise de Prim-ministrul României care va susține cu acest prilej o alocuțiune alături de reprezentantul Comisiei Europene.

În marja evenimentului, vor avea loc și alte acțiuni de interes precum: o reuniune a miniștrilor Economiei, sesiuni tematice, consultări publice pe tema Revizuirii Planului de Acțiune și ateliere de lucru. Pe durata Forumului, va avea loc la Palatul Parlamentului și o expoziție pentru promovarea bunelor practici de colaborare a clusterelor din statele membre SUERD (asociații ale oamenilor de afaceri, alte structuri de sprijin a afacerilor – incubatoare, acceleratoare de afaceri, clustere), organizată de MMACA. De asemenea, pentru facilitarea contactelor favorabile comerțului regional, MMACA va organiza, în parteneriat cu Enterprise Europe Network (EEN) și DG GROW, sesiuni B2B pe întreaga durată a evenimentului. Mai multe detalii despre expoziție și posibilitatea de participare la sesiunile B2B!